RAREȘ MARIANN
Cu ceva timp in urma, la Olimpiada Handicapaţilor din Seattle nouă atleţi, toţi disabili mental sau fizic, erau la linia de start pentru cursa de 100 m. La semnalul starterului incepura cursa, nu toti alergand la fel, dar toti cu dorinta de a sosi si de a invinge. Alergau, dar intre ei, un baietel cazu pe pista, se rostogoli de cateva ori si incepu sa planga. Ceilalti opt il auzira plangand. Incetinira si privira inapoi. Se oprira si se intoarsera toti. O fata cu sindromul Down se aseza langa el, incepu sa-l mangaie si sa-l intrebe: ,,Acum esti mai bine? Atunci toti noua se prinsera dupa umeri si mersera spre linia de finish. Tot stadionul se ridicase in picioare, iar aplauzele au durat mult timp. Persoanele care au vazut intamplarea, o povestesc inca. De ce? Pentru ca inauntrul nostru stim ca: Lucrul cel mai important in viata este mai mult decat a invinge pentru noi insine. Lucrul cel mai important in aceasta viata este de a ajuta pe ceilalti sa invinga, chiar daca asta implica a incetini si a schimba cursa noastra. „O lumanare nu pierde nimic, daca aprinde alta lumanare.”
